E ciudat sa ma uit la alti oameni, oameni despre care, aparent, nu stiu nimic si sa ma regasesc in ei. La semafor m-am regasit in tine. In bucati triste din tine. Si a fost ciudat.
Nu stiu cum esti tu; ce faci sau incerci sa faci acum, gandindu-te la altii, agatandu-te oarecum de ei, am facut sau incercat sa fac si eu. Mie nu mi-a iesit. Am incercat toate modalitatile, m-am incapatanat sa ma agat de oameni care chiar ar fi putut sa aiba grija de mine; degeaba, m-am trezit dimineata in brate calde ce insa nu ma puteau incalzi, in priviri in care nu ma vedeam si intr-o singuratate sfasietoare. Tu poate esti mai norocoasa. Prefer sa nu dau sfaturi. Imi permit doar sa-ti zic ca unele rani trebuie vindecate incet, ca uneori, pansamentele nu ajuta...
Eu m-am hotarat sa renunt o vreme la vise. M-am hotarat sa-i dau timp, timpului. Sa-l las sa ma vindece. Sa cred ca ma poate ajuta sa uit. Trebuie sa fie asa, in caz contrar, imi voi pierde mintile. Si sufletul.
Calcaiul lui Ahile s-a extins, asa, cam pe trei sferturi din trup. In orice parte privesc, vad si aud franturi de clipe ce-mi iau somnul si-mi opresc respiratia, ce-mi alunga linistea si-mi taie aripile, ce-mi frang zborul, ce ma fac sa-mi inghit, in sec, lacrimile sarate. Sunt bolnava de tine si de lipsa ta. Si trebuie sa ma vindec. Caut leaucuri cu disperare. Tratamente scumpe si elevate ce au functionat la unii, ierburi babesti ce au functionat la altii. Nimic nu se prinde de mine. Nimic nu se desprinde de tine.
Inchid ochii, tarziu in noapte, istovita de dor si nesomn, si nu mai visez nimic. Poate asa, in timp, redevin eu. Un alt eu, unul cu care o sa pot trai.
“Si si-a pus manusile albe, ca sa nu lase amprente atunci cand a batut in inima mea si am crezut ca numele lui e Iubire”.
De ascultat pe repeat... http://www.youtube.com/watch?v=olEnt42rgLs