L-am descoperit in urma cu foarte multi ani. Eram un copil-adolescent care pierduse prea multe, prea pentru totdeauna. Nu mai tin minte cand si unde. Imi amintesc insa perfect ca abia asteptam sa ajung acasa de la scoala, sa imi pornesc cd-playerul, sa apas butonul de repeat si sa il las sa cante. Si a cantat. Zile, saptamani, luni... Stiam fiecare vers, fiecare nota, fiecare pauza. Albumul ”Mie-mi pasa” mi se pare rupt din alta lume. Nu, nu vorbesc despre piese de dragoste, despre iubiri adolescentine, despre cantareti comerciali. Vorbesc despre el, Tudor al meu. Tudor Gheorghe. Omul asta mi se pare un zeu. Un zeu pe care l-am ratat de fiecare data cand a concertat. Un zeu pe care il voi cunoaste in scurt timp. Incep sa numar zilele si incep sa am emotii.
Cea mai frumoasa parte, mai frumoasa decat faptul ca-l voi avea la 2 metri de mine este ca voi fi acolo cu cei mai importanti oameni ai sufletului meu.
In 17 Mai va concerta in Sighetu Marmatiei si voi merge sa-l ascult, vad, simt.
In 17 Mai nimic nu va mai conta. Va invit, alaturi de mine, sa fiti nemuritori....
”Degeaba nu mananci carne de porc in post daca in fiecare zi mananci carne de om" spunea Arsenie Boca. Si mare dreptate avea.
De regula, toata lumea isi face planuri de Sarbatori, toti stim ce traditii se urmeaza, ce trebuie sa punem pe masa, ce nu trebuie sa scoatem pe gura, etc. Nu vreau sa intru in sfera credintei, cred ca ce se afla in sufletul nostru trebuie sa ramana acolo. Cred insa ca ar trebui sa ne oprim o clipa din toata alergatura noastra si sa ne gandim ce inseamna cu adevarat zilele ce urmeaza. Inca avem timp sa facem o jertfa, inca avem timp sa ne rascumparam un pacat, inca avem timp sa facem un bine, inca avem timp sa spunem o rugaciune, sa aprindem o lumanare, sa ne para rau, sa ne para bine, sa multumim...
Am comercializat toate sarbatorile, mancam si bem in nestire si uitam, tot mai mult, esentialul.
Ca sa gasim acea lumina de care se tot vorbeste zilele acestea trebuie mai intai sa o cautam. In noi, in cei de langa, in Inaltimi....
Va doresc cat mai putine mesaje de grup, mai ales de genul celor care incep cu ”Fie ca...” Va doresc sa fiti inconjurati de oamenii dragi voua si sa va amintiti, macar pentru o zi, cine sunteti dincolo de masti, de zambete fortate, de gene pline de rimel sau camasi perfect calcate.
Si va rog, amintiti-va de cei ce au plecat dintre noi si aprindeti-le o lumanare... Pentru sufletul lor. Pentru sufletul vostru.
Zilele trecute cineva m-a intrebat daca sunt fericita. Daca cred ca oamenii pot fi cu adevarat fericiti.
Da, cred asta! Fericirea e mai tangibila decat credem, decat stim, decat ni se pare. Daca am sta sa analizam ce lucruri ne fac nefericiti, ce banalitati lasam sa ne intunece zilele, noptile, sufletul.
De ce le permitem oamenilor sa se joace cu noi? De ce adormim, seara tarziu, cu telefonul in mana asteptand un semn ce numai nu vine? De ce ne oprim viata in loc pentru un om care nu ne apreciaza destul? De ce nu ne rupem de lucrurile care ne trag in jos? De ce nu facem mai mult pentru noi?
Care e ultimul lucru pe care l-ai facut doar pentru tine? Fara sa iti pese de consecinte? Nu te multumeste job-ul? E plina lumea de angajatori! Nu iti place locul in care stai? Muta-te! Omul de langa tine nu te pretuieste? Fa-ti bagajele si pleaca! Nu mai accepta sa ramai o optiune cand poti fi o prioritate!
In ultimul timp mi-am dorit mult sa plec undeva, intr-un loc in care nu am mai fost, sa ma pierd intr-un oras mare in care sa fiu anonima. Azi l-am ales. Praga, here I come!
In urma cu 7 ani am tinut-o in brate pentru prima data. Nu mai vazusem niciodata ceva mai frumos. Mai gingas. Mai neajutorat. Degetele mele au lasat urme in capusorul ei moale iar degetele ei au lasat urme pentru totdeauna in sufletul meu. Am iubit-o mereu de parca ar fi fost a mea. Candva, simteam ca ma iubeste tare. Acum a crescut. Nu prea ne sincronizam chiar daca imi promit, dupa fiecare revedere, ca voi schimba lucrurile. Ceva insa e sigur, iubire ca si pentru ea nu am mai simtit niciodata. As face orice pentru ea chiar daca imi cere doar lucruri banale. Stiu, ar trebui sa incep prin a-i da din timpul meu...
De 7 ani nimic n-a fost mai frumos decat cantecul de ”La multi ani” pe care i-l cant...
