Locuieste vizavi. Ii vad tristetea din ochi in fiecare seara in care isi fumeaza tigara si-si bea vinul pe balcon, indiferent cat de intuneric e afara. Ritualul lui e acelasi de fiecare data. Nu ii distrage atentia decat becul cu senzori din gradina mea, aprins din cand in cand de vant, de fluturi, de mine. Ii stiu culoarea din suflet oricat de tare incearca sa o ascunda in masti, in fortarete, in zambetul lui larg dar incomplet.
Ne stim de ceva ani. Dintr-o perioada in care destinele noastre pareau a fi cu totul altele decat acum iar visele noastre au fost paralele in tot acest timp fara ca noi sa stim. Din ziua in care ne-am dat seama ca departarea era doar in mintile noastre nicio seara nu a mai fost ca cele de dinainte. Sunt zile intregi in care nu ne spunem nimic. Am scris/rescris aproape toate cuvintele ce au stat intre noi. Am numarat in nopti de-a randul toate stelele. Fiecare, in coltul lui de cer. A fost acolo in tot timpul asta. Chiar si in noptile cu ploi de stele cand credeam ca m-a uitat, el era acolo.
Uneori oamenii stau sub acelasi cer si habar nu au. El vine dintr-o lume complet straina ei. Ea are un suflet ce n-a stiut multa vreme sa le zambeasca necunoscutilor ce locuiesc aproape. Povestea dintre ei exista doar dupa lasarea noptii. Ei doar atunci prind viata. Nu-si fac niciodata niciun plan. Si nicio promisiune. Fiecare zi e altfel pentru ca poate fi ultima. Nu vor fi niciodata impreuna pentru ca stiu ca ar strica lucrurile. Iar intre ei e ceva fara pata, e unul din putinele lucruri fara de pata din viata lor. Asa vor ramane mereu, o "poveste". Astfel, daca ziua de maine nu va mai veni, nimeni nu va avea bucati de suflet lipsa.
El nu intelege mult din ce e ea dar nu intreaba niciodata. Iar ea nu a incercat sa schimbe nimic din el si nici nu o va face. Linistea dintre ei a fost mereu o altfel de liniste. Una ce-ti vindeca inima.
Intr-o seara tarzie ea si-a luat rochia lui preferata si s-au plimbat de mana pe strazile plouate. Erau doar ei. Ei, stelele si cainii fara stapani cu care, fara sa-si dea seama, se asemanau, la fel erau si ei, ai tuturor si-ai nimanui. A fost asa cum si-au imaginat ca va fi. Calda si cu adieri de vant. In urma lor a ramas doar o dara de parfum. A fiecaruia pe pielea celuilalt. Mai mult de atat lucrurile nu vor prinde viata intre ei. Asa cum au stabilit. Pentru ca vraja sa ramana. Da, sa ramana.
Stii, cat timp simtim, totul mai are un sens.
