Statistici

Azi am citit tot felul de curiozitati/statistici.Am aflat ca exista un site care iti arata in timp real niste cifre de pe glob care se schimba in fiecare secunda. Am gasit statistici despre nasteri, decese, boli. Despre cat cheltuie guvernele lumii pentru educatie, despre cate emailuri se trimit intr-o zi, despre cate postari sunt pe bloguri. Despre cum visam, in medie, 1460 de vise pe an. Despre cum 6000 de fulgere lovesc pamantul in fiecare minut. Despre cum auzul, cand un om moare, este ultimul simt perceput. Despre cum anual se sinucid aproape 1 milion de oameni. Despre cum 1 din 4 oameni va suferi in timpul vietii de depresie.
Despre tot ce m-ar putea interesa si tot ce nu.

Ce nu am gasit nicaieri e cate inimi se frang intr-o zi. In cate bucati se imprastie o inima franta. Care e probabilitatea sa fie lipita, carpita, resuscitata? Care sunt sansele sa bata din nou? De cate ori poate sa creada ca e ultima bataie? Cate inimi inceteaza sa bata ziua si cate noaptea? Exista anotimpuri in care mor? Sau in care invie? Exista inimi care se intalnesc? Sau doar care se pierd?

Plan B

"Mi-a promis ca se schimba, ca nu poate trai fara mine, de astea. Mno, il cred, ce sa zic, cred si eu ca nu vrea sa ma piarda (a facut o pauza si a ras zgomotos), oricum imi scriu si altii, iti dai seama". Abia urcasem in bus, imi era inghetata fata pentru ca, ca de aproape fiecare data, pierdusem autobuzul, asa ca nu eram curioasa sa ma intorc spre ea. A continuat:" luna viitoare e ziua indragostitilor, daca nu imi cumpara ceva fain, ma despart de el, hahaha", acelasi ras. M-am intors totusi, 19-20 de ani, frumusica, aranjata de iesit seara in oras(chiar daca era luni, 8.40 dimineata), in colanti bagati in cizme si geaca foarte scurta.
Nu am auzit confesiunile de la inceput si am coborat inainte sa termine. Asa am devenit oare? Ne aflam in era consumerismului si ne vindem pana si sufletele? Pentru un cadou de fucking Valentine's day? Avem plase de siguranta mereu, ne sarutam de noapte buna in timp ce butonam telefonul cu oameni pe care ii tinem in standby - poate ne-or prinde bine candva, lasa, sa-i avem?  Ne despartim, ne inselam, ne impacam, ne dam jos nu doar hainele, ne pierdem, o data cu ele, constiinta?

Intre timp mi-a mai trecut mahnirea. Astia suntem, noi, oamenii. Stiu sigur ca e plin de superficialitate in jur. Cum stiu, la fel de sigur, ca nu suntem toti asa. Ca eu, no matter what, n-o sa am niciodata "a plan B in a phone, just in case". Ca, daca nu-mi aduce freamat, atunci sa nu-mi aduca nimic. Ca eu vreau sa raman, nu sa trec.

Questions

Se spune ca fericirea vine din lucruri marunte. Ca e diferita pentru fiecare. Ca tine doar de noi sa o facem sa ramana, sa o pastram a noastra. In ultimul timp ma tot intreb de unde vine. Daca mai vine. Cat voi mai avea rabdare sa o caut in lucrurile mici din fiecare zi.

Daca imi inchid ochii ma imaginez dandu-ma in leaganul Lanei din Ride, inconjurata de dealuri stancoase, sub un cer infinit de nori albi, ca e cald si-mi bate vantul prin par. Ca nu-mi lipseste nimic si asta nu pentru ca as avea totul ci pentru ca as fi invatat sa imi fie suficienta orice unitate de masura a fericirii.

Cat de gresit e sa vrei totul? Ce e mai grav? Sa vrei totul sau sa accepti putin? Care sunt sansele ca "putinul" sa cantareasca uneori mai mult ca un "tot"?
De cate ori poti sa pierzi in viata? Tot de atatea trebuie sa te si ridici? Cate anotimpuri trebuie sa treaca ca sa-ti fie primavara? Care e momentul in care trebuie sa te arunci in gol? De cate ori poti sa te simti nemuritor? Cate sanse avem de toate? Cate am ratat deja?
Unde se duc oamenii pe care i-am iubit atunci cand se duc? Cat de departe trebuie sa fugi de tine cand vrei sa uiti? Cand uiti...uiti vreodata tot?

Pe langa cate minuni am trecut in fuga mea dupa himere? Cum stii ce e real si ce-i fantasmagoric?
Scriu in nestire scrisori si le trimit in lume, unde o fi ea, dar nu-mi raspunde nimeni la ele.
Cate stele cazatoare trebuie sa numeri si cate dorinte ti se pot implini? Cine e de vina? Cel care cere sau cel care da? Ma sperie lumina sau doar imi place cum se vede noaptea cerul? Ce culoare au visele mele? Daca sunt monocrome se mai implinesc? Cand stim ca trebuie sa renuntam la ele?

Cum stii unde incepe marea si unde tarmul daca tie iti e frica de ape? Daca tie iti e frica mereu? O barca e in siguranta in port. Dar nu pentru a sta acolo a fost facuta. I'm taking my boat. I'm leaving the harbour. Soon. But not yet. 
Soon.

30

La finele anului ce tocmai a trecut nu am facut niciun bilant scris, niciun calcul matematic, nicio verificare a extrasului de cont si nu am pregatit niciun wishlist pentru 2016. Mi-a fost foarte usor sa imi contorizez toate zborurile si, mai ales, toate căderile. A fost anul cu cele mai multe provocari pe care mi le-as fi putut imagina ca mi-ar fi dat sa le înfrunt. A fost un an al renuntarilor, al pasilor mici ce par a nu duce spre lumina pana cand intr-o zi, brusc, aproape inainte sa renunt, se face alt anotimp. A fost anul in care am invatat, singura, sa o iau de la zero. A fost anul in care mi-am facut mai multi prieteni decat in ultimii 10 ani. Anul in care am zis cel mai mult "te iubesc" oamenilor din jurul meu. Anul in care Felix al meu s-a însurat. In care mi-a înflorit pentru prima oara grădina. In care am plâns pe Love of my life intr-o Polonie friguroasă. In care s-a nascut Sofia pe care am asteptat-o atat. In care am învătat ca nu poti sa treci peste ceva sau cineva daca nu te desprinzi definitiv. In care Crăciunul a venit cu cele mai multe cadouri de pana acum. Anul in care am facut cele mai multe dulciuri si am hotarat ca intr-o zi voi avea o dulcegarie doar a mea.
A fost inca un an in care mama si Claudiul meu au fost pentru sufletul meu cand ancore, cand zmei inaltati. Mereu acolo. Ai mei. Mi-au dat aripi, nu mi le-au tăiat.
A fost un an al dorurilor ce m-au făcut puternica.
A fost anul in care am aflat cine sunt si cine vreau sa fiu. Si in care am invatat ca cel mai mare obstacol ce-mi poate sta in cale sunt eu. A fost anul in care mi-am supravietuit mie! 

Peste cateva ore e ziua mea. Căutând zilele trecute o locatie pentru petrecere a venit vorba despre clubul 30+ si mi-am amintit cum, in urma cu ceva ani cand am mers acolo, ideea de a sta cu oameni de peste 30 de ani mi se parea atat de greu de digerat. Imi păreau ca ar fi bătrâni, plictisitori, neinteresanti. N-a fost asa. De maine am 30 de ani. Stiu de toate despresiile ce se zice ca le faci la împlinirea vârstei ăsteia, recunosc ca am fost panicată cateva zile, pe alocuri speriata de ce inseamna anii ăstia, 30. Apoi mi-am dat seama ca daca as putea sa ma intorc la vreo altă vârstă, n-as alege nicio alta. Ca, cel mai mult de pana acum, imi place de Claudia asta. Ca acum, in al 30 lea an, eu am invatat inca o data, cu cei mai mici dar mai hotărâti pasi, sa merg.

La multi ani, mie!