#18September's fall

As zice ca in toți anii de cand nu mai esti, am scris tot despre lipsa ta. Despre dorul de tine, despre golurile lăsate, despre dragostea cu care nu am știut niciodată ce sa fac, despre lecțiile învățate si despre cele la care încă pic de fiecare dată. PIC, îți amintești ca inițialele astea mi le scriai pe gențile cu care mergeam in vacanțe? Îți amintești câte trăznăi puteam sa fac? Eu imi amintesc multe dar nu as stii daca din toate sunt amintiri reale, trăite sau sunt proiecția unui dor nespus, a unor lucruri tânjite, a unor himere ce n-au fost dar le-am făcut eu scut in calea uitării. Cu fiecare an ce trece, anii trăiți cu tine sunt tot mai putini in fața celor in care ai lipsit. Cu fiecare an ce a trecut, a trecut si furia, am umplut golul cu amintiri si dragoste. Am inventat povesti si amintiri cu noi. Ti-am păstrat cu sfințenie poza cu noi doi pe noptiera indiferent cate paturi am schimbat si dorm, negreșit, azi - de 18 ani, cu tricoul tau sub perna. Sunt 18 toamne in care, ca si azi, te-am vizitat la o piatra pe care scrie sec și impersonal ca ai fi acolo. Dar nu esti. Nu acolo. Esti oriunde altundeva dar nu acolo. Esti in toate mările pe care le-am văzut si în toți munții pe care am urcat. Esti in toate stelele căzătoare si-n toate ce inca sunt sus. Esti in mirosul asta de vara trecută si toamnă venită. Esti frunzele ce-ncep sa cada acum peste tot. Esti flacără de lumânări ce nu se sting si esti, de-a pururi si pentru totdeauna, un inger in plus nu un părinte in minus. Esti tot si peste tot. Si azi, venind cu Claudiu si cu mama să-ți lăsăm brațul de trandafiri albi ce au devenit emblematici, stiu sigur c-am fost, defapt, toți 4. Iti mulțumesc pentru ei. Iti mulțumesc pentru noi. Iti mulțumesc. 

Te iubesc. 

#18birthday missing

A trecut atât de mult timp de când nu am mai scris pe blog încât mi-a fost frica ca am uitat și parola.
Azi ar fi fost ziua Tatei. I-aș fi scris o scrisoare și l-aș fi făcut sa plângă. Mereu plângea când ii scriam scrisori chiar dacă era un om dur și exigent. Prin intermediul lor și prin demnitatea cu care și-a dus boala în ultimele luni, am înțeles eu, ani mai târziu, cine a fost Tata.
Ii scriu și acum, practic, o scrisoare. Astăzi i-o las aici. Nu știu dacă mai plânge când o citește, sper doar ca acum ii e bine. Ca boala nu-i mai da bătăi de cap, ca sta, îmi imaginez eu, la taclale cu Brucan. Cu Silviu Brucan, la emisiunile căruia ne uitam mereu împreună în weekend.
In anii de când Tata a plecat îl simt ca e mai aproape de mine decât în anii în care l-am avut. De ceva vreme e la laborator la #dulciuricusuflet de dimineață până seara și coace cu mine. Ce chestie, nici măcar nu știu care era desertul lui preferat. Îmi place sa cred ca e același cu al meu, rulada de bezea. Asa ca fac în fiecare săptămână cutii cu rulade și le trimit în lume. Poate - poate una ajunge și la el.
Anul trecut mi-am dat seama ca numărul anilor de când Tata a plecat e deja mai mare decât numărul anilor în care a fost lângă mine. Iar gândul asta m-a întristat teribil. Pentru ca mi se pare foarte trist sa fii condamnat să-ți fie dor o viata întreaga de un om ce trebuia sa îți fie alături o viata întreaga.
Dacă ar fi sa ma-ntalnesc cu el, m- am gândit de foarte multe ori ce i-as spune, dacă frazele ar fi limitate și timpul limitat și el.
Cred ca nu i-aș spune nimic. Nu a depins de el, pana la urma. Cred ca l-aș lua în brate și l-aș strânge tare. Și-am sta asa. Și-am plânge amândoi. Asa, cum plângeam cândva împreună la filme.
Dar dacă totuși ar fi sa ii spun ceva i-aș spune ca i-a ieșit. Ca are 2 copii sănătoși și voioși pe care chiar dacă n-a rămas suficient timp să-i învețe sa se "aibă ca fratii", sunt cei mai uniți din lume. I-aș mulțumi ca mi l-a dat pe Claudiu-care mi-a fost ancoră în toți acești ani. I-aș multumi ca are grija de mama și ca a adus-o sa fie aici, lângă noi. I-aș multumi ca mi l-a scos în cale pe Alin, sa ma iubească și să-l iubesc. Și i-aș mulțumi pentru omul care sunt azi. Dacă n-ar fi sădit în mine tot ce a sădit, dacă n-ar fi plecat asa cum a plecat, probabil ca n-aș avea tot ce am azi. Probabil că n-aș fi avut determinarea sa trag pentru fiecare lucru, sa lupt pentru fiecare vis. Probabil că le-aș fi luat pe toate asa, mai de-a gata.
Dacă l-aș vedea, i-aș face rapid o rulada de bezea s-o ducă la el, acolo Sus, s-o-mpartă cu îngerii și cu prietenii lui. Sa se dea mare ca eu le-am făcut - o.
Azi e ziua ta, Tata. Azi lipsa ta doare mai mult ca-n oricare alta zi. Azi și in 7 septembrie. Și, da, septembrie n-a mai fost la fel nicicând de când tu ai plecat.

Dacă cineva a citit tot ce am scris eu pana aici, va rog sa faceți un singur lucru. Sa puneți mana pe telefon si sa va sunați, cât încă ii aveți, părinții. Pentru ca, cât încă ii aveți, sunteți un intreg. Iar asta-i mare lucru.

La mulți ani, Tata, acolo in eternitatea în care te-ai dus! Eu astăzi sunt bine. Iar asta, știu, e in mare parte datorita ție. Încă dorm cu tricoul tău sub perna și cu poza cu noi doi pe noptiera. Și asta intenționez sa fac pana la sfârșit.

Te iubesc, Tata. Tu, definiție a dorului etern.