As zice ca in toți anii de cand nu mai esti, am scris tot despre lipsa ta. Despre dorul de tine, despre golurile lăsate, despre dragostea cu care nu am știut niciodată ce sa fac, despre lecțiile învățate si despre cele la care încă pic de fiecare dată. PIC, îți amintești ca inițialele astea mi le scriai pe gențile cu care mergeam in vacanțe? Îți amintești câte trăznăi puteam sa fac? Eu imi amintesc multe dar nu as stii daca din toate sunt amintiri reale, trăite sau sunt proiecția unui dor nespus, a unor lucruri tânjite, a unor himere ce n-au fost dar le-am făcut eu scut in calea uitării. Cu fiecare an ce trece, anii trăiți cu tine sunt tot mai putini in fața celor in care ai lipsit. Cu fiecare an ce a trecut, a trecut si furia, am umplut golul cu amintiri si dragoste. Am inventat povesti si amintiri cu noi. Ti-am păstrat cu sfințenie poza cu noi doi pe noptiera indiferent cate paturi am schimbat si dorm, negreșit, azi - de 18 ani, cu tricoul tau sub perna. Sunt 18 toamne in care, ca si azi, te-am vizitat la o piatra pe care scrie sec și impersonal ca ai fi acolo. Dar nu esti. Nu acolo. Esti oriunde altundeva dar nu acolo. Esti in toate mările pe care le-am văzut si în toți munții pe care am urcat. Esti in toate stelele căzătoare si-n toate ce inca sunt sus. Esti in mirosul asta de vara trecută si toamnă venită. Esti frunzele ce-ncep sa cada acum peste tot. Esti flacără de lumânări ce nu se sting si esti, de-a pururi si pentru totdeauna, un inger in plus nu un părinte in minus. Esti tot si peste tot. Si azi, venind cu Claudiu si cu mama să-ți lăsăm brațul de trandafiri albi ce au devenit emblematici, stiu sigur c-am fost, defapt, toți 4. Iti mulțumesc pentru ei. Iti mulțumesc pentru noi. Iti mulțumesc.
Te iubesc.
