De cate ori obosesc sa alerg si ma opresc speriata ca daca voi trage aer in piept de prea multe ori nu voi ajunge in timp la linia de finish, o voce din mine, mai inteleapta decat celelalte voci, ma intreaba: where to? Chiar asa, unde ma grabesc? De ce? Ca sa ce?
De cand ma stiu am tot asteptat sa treaca timpul. Sa vina weekendul, vacanta, anii de liceu, anii de facultate, sa treaca examenele, sa vina primavara, apoi vara, sa il cunosc pe printul din poveste, sa vad mari, tari, castele si apusuri de soare.
Au venit toate. Si au trecut toate. Unele m-au multumit, altele m-au incantat, multe dintre ele m-au dezamagit cumplit.
De o vreme nu mai astept sa treaca. In fiecare toamna m-am inchis intr-o cochilie si nu am mai iesit din ea pana primavara. Inafara de iarna trecuta, nu-mi amintesc de nicio alta iarna in care sa fi facut ceva memorabil. Anul asta vreau sa fie altfel. Am nevoie sa fie altfel. Am nevoie sa simt, sa ascult, sa privesc, sa traiesc! Sa nu ma mai intereseze vremea de afara. Ploua? Si ce daca? Stropii nu-mi pot ajunge in suflet decat daca ii las eu. E frig? Sa fie! Asa voi avea dimineata flori de gheata pe fereastra. Se face intuneric mult mai repede? Si? Daca lumea nu sta in loc, de as face-o eu? Vreau sa dau volumul mai tare la toate sunetele pe care pana acum le-am ignorat, sa-mi deschid ochii sufletului si sa vad colorat tot ce pana acum era alb negru.
Am ajuns in era in care pozele pot fi editate in atatea variante. Poti scoate oameni, poti sterge lacrimi, poti adauga toate culorile lumii. De ce m-as plafona in cotidian cand dincolo de el e o lume atat de frumoasa?
Nimic nu e imposibil decat daca-l facem noi sa para asa! Noi singuri punem lumea in miscare! Come on people, put a smile on your face so the world smiles back!
Aleg sa-mi pese! De cei din jurul meu dar, mai ales, de mine! Nu pot opri timpul, asta e clar, pot insa sa-l fac sa conteze. Nu vreau sa treaca toamna, nu vreau sa sar peste iarna si sa vina primavara, nu vreau sa treaca saptamana ca sa dorm in weekend, nu vreau sa alerg toata viata dupa lucruri insignifiante si sa ma trezesc intr-o zi, imbatranita de ganduri, avand un cufar prafuit in care sa tin toate visele pe care nu am avut curajul sa le transform in realitate. Sa nu mai gasesc cheia pentru a-l deschide sau, chiar daca o gasesc, sa fie mult prea tarziu pentru ele.
Nu vreau sa treaca timpul, nu azi!
You”ve got a heart as loud as lions so why let your voice be tamed!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu