Primavara mea

Am stiut ca voi simti ca a venit primavara cand primele mele lalele vor inflori. Cand pot calca desculta pe iarba mea. Cand tot ce aud sunt cantece de pasari sau sunetul turmei de oi de langa padure. Cand pot atipi cu o carte in mana. De un an astept ziua asta. A venit.

Undo

A fost o vreme in care imi beam cafeaua in fiecare dimineata din aceeasi cana. Avea gust de iubire, nu doar de cofeina. Intr-o dimineata, printr-un gest voit, voluntar si asumat, am spart-o. A fost primul si singurul lucru pe care l-am spart vreodata. Cioburile nu au adus noroc. Din urmatoarea dimineata s-a mai simtit doar gustul cofeinei, atat, era cafea in stare pura, fara aroma, fara poveste. Au trecut de atunci sute de dimineti. Am schimbat cani, cafele si am incercat sa dau viata altor povesti. Nu a existat insa nici macar o dimineata in care, in timp ce-mi torn cafeaua, sa nu ma intreb ce s-ar fi intamplat daca nu alegeam sa o sparg. Nici macar una.

Viata ne da de prea putine ori sansa sa ne intoarcem si sa reparam. Butonul de undo exista doar in tastaturi, in realitatea de dincolo e intangibil. Asa ca incepi sa inveti. Sa vorbesti, sa te exprimi cuprinzator, sa spui cat mai multe din priviri ce nu au nevoie de cuvinte. Iti setezi functii ce iti opresc un mail sa se trimita sau chiar ti-l aduc inapoi. Eviti afirmatiile de valoare. Omori in tine tot mai multe porniri. Risti tot mai putin, deci, traiesti tot mai putin. Incerci sa te lasi de cafea. Incerci. E, crezi tu, tot ce ti-a mai ramas. Apoi incercatul se opreste. Nu mai vrei butoane. Nu mai vrei functii. Nu mai vrei control. Vrei doar un om ce intelege toate astea, un om pe care un gest, un lucru, un cuvant, o cana sparta, nu o sa-l sperie, ba chiar din contra...

Puterea exemplului

Stiu oameni care devin buni de doua ori pe an, in apropierea Craciunului si a Pastelui. Nu o fac pentru ca asa simt, ci pentru ca asa le dicteaza societatea, pentru ca asa vad ca se intampla in jurul lor, pentru ca asta aud in stanga si-n dreapta. Mai stiu oameni care refuza sa acorde orice fel de ajutor justificandu-se ca nici pe ei nu i-a ajutat nimeni niciodata. Dar nu despre acei oameni sau despre altii asemanatori lor vreau sa vorbesc.
Vreau sa vorbesc despre oamenii care sunt oameni, despre cei pe care ii impresioneaza greutatile celor din jur, despre cei care nu isi propun sa fie buni, ci, pur si simplu, sunt, despre cei care isi intind mainile si isi deschid sufletul pentru a ajuta, despre voi, toti cei care ma cititi.
Toate "mini campaniile" mele in care am strans cadouri sau pachete au prins viata datorita oamenilor din jurul meu care m-au ajutat sa ajut, care s-au implicat, care au ales sa le pese. Atat cadourile din fiecare an de Craciun cat si pachetele pentru batranica din Cluj au avut un numar mult peste asteptarile mele si asta nu s-ar fi putut intampla fara voi. Si va multumesc! Va multumesc! Va multumesc!

Mai e o saptamana pana la Paste. Daca ne-am propus sa fim buni, sa fim buni. E ok si asa, sa fie un task de o saptamana, sa incercam sa schimbam ceva macar pentru o perioada. Va provoc insa la altceva. Va provoc sa fiti buni in fiecare zi. Cu fiecare om pe care il intalniti, fie ca il cunoasteti, fie ca nu. Dezinteresat. Involuntar. Sau voluntar. Sau cum vreti voi. Doar sa fiti. Hai sa nu mai rasplatim raul cu rau. Hai sa nu zambim doar daca ni se zambeste. Hai sa nu asteptam mereu sa faca altii primul pas. Hai sa avem reactie, impuls, nu doar sa raspundem mereu la actiunile altora. Hai sa facem noi diferenta, Hai sa devenim noi exemplul de care altii au nevoie sa se schimbe. Nu se rezuma totul la bani. Nici vorba! Sunt atat de multe lucruri care tin de noi, pe care le putem face si nu au absolut nicio legatura cu banii.

E atat de usor sa fim buni! Dar va rog, nu ma credeti pe cuvant! Testati singuri!


P.S: pentru cei care m-ati intrebat de batranica, va raspund aici: merg la finele saptamanii cu un pachetel pentru Paste.