Everlasting summer

E dimineata. Deschid ochii si-mi dau seama ca e ultima zi din vara. In jurul meu miroase a lavanda si a sfarsit - de anotimp, de poveste, de nopti cu stele. Valiza mea cu vise sta prafuita-n coltul ei.
Se spune ca viata noastra e suma alegerilor pe care le facem. Sau nu le facem. Ca pasii nostri nu se duc pe poteci la voia intamplarii. Ca drumul, o data ce ai intrat pe el, poate fi abandonat in mers daca nu duce unde credeai tu.
In jurul nostru sunt tot mai multe masti in detrimentul zambetelor adevarate. Nu mai mergem in vacanta ca sa ne regasim unii in altii ci ca sa ne dam check in. Postam imagini cu rasaritul dar oare cati dintre noi il si simtim in suflet? Pasarile alea ce canta in fiecare dimineata...cati dintre noi le auzim? De cate ori ne-am trezit oare, in vara ce se sfarseste, cu zambetul pe buze multumitori pentru ce avem? Cand ne-am urcat ultima oara la volan si am condus fara tinta? Sau cand am pasit desculti pe iarba? De cand nu am mai scris o scrisoare cuiva? Nu mail, sms sau chat. Care a fost ultima dimineata cand ai gasit un biletel cu "te iubesc" pe frigider? In cate nopti ai strans in brate, din frica de singuratate, un om pentru care nu mai simti de mult nimic? Si-n cate ai adormit fiindu-ti dor de niste ochi in care obisnuiai sa te pierzi? Cand ai plans ultima oara de fericire? Defapt nu, cand ai plans pur si simplu ultima oara? Cand te-ai lasat sa simti? De cand nu ai riscat ceva, cu adevarat, fara sa-ti pese de urmari? Cand te-ai uitat ultima oara la mainile imbatranite ale mamei tale? Cand ai ingenunchiat ultima oara in fata unui Dumnezeu pe care-L uiti prea des?

Nu stiu daca a fost o alegere. Si, daca a fost, nu stiu daca a fost una constienta. Cert e ca am ales sa"simt". Inca nu stiu daca e blestem sau binecuvantare, dar totul asta din jurul meu pentru mine are alte valenţe. Acum stiu ca daca vara e gata in calendar, pot sa ii dau oricand restart pentru ca am inchis-o in mine. Iar de acolo nu mai poate pleca.

Nu vreau sa trec prin viata asta supravietuind. Vreau sa traiesc fiecare bucatica din ea.



"I am not a complicated girl, she laughed. I just want to run away with you, rob a bank, fall in love and eat icecream in Paris."

Survive

Trage aer in piept. Asculta zgomotele din jurul tau, pune-le pe silent pe cele ce-ti urla in minte de prea multa vreme. Elibereaza-te de toti oamenii ce nu stiu sa renunte singuri la tine, da-i drumul omului ce nu vrea sa luptati aceeasi lupta. Traieste pentru azi. Lasa ranile din trecut, in trecut. Nu te sufoca din cauza temerilor de maine. Nu le spune sa te trezeasca cand se termina septembrie. Nu sari peste inca un anotimp. Renunta la tot ce-ti face din suflet ancora. Tu ai nevoie de aripi. Asta imi spune, inima mea, in fiecare zi.

"De cate ori crezi ca poate fi ranita o inima?" Ma intreaba din cand in cand organul asta ce-mi sta in piept si bate in ritmuri de neinteles, fie cu mii de batai pe minut, fie cu ultima putere. Ma intreaba des. Si ma prefac, de fiecare data, ca nu inteleg, ca nu aud, ca nu. Ultima oara a intrebat zgomotos. Nu mai puteam fugi. Asa ca m-am oprit din tot. Credeam ca raspunsul va fi unul greu, imposibil de dus, imposibil de dat.
"De cate ori o lasi" i-am spus greoi, in soapta.
Pentru o clipa nu a mai batut. Iar eu m-am uitat la ea, asa oprita, si nu am reactionat. Era ca un ceasornic vechi, ruginit. Ma simteam de parca as fi in Mecanica Inimii. Stiam ca daca as atinge-o, putin macar, si-ar relua cursul. Ca m-ar fi certat pret de cateva zile ca i-am facut atata rau prefacandu-ma ca nu stiu un raspuns atat de evident, dar ca in final m-ar fi iertat. Mi-am dus degetele spre ea dar mi le simteam inclestate. Am inceput sa imi imaginez cum, daca o las sa plece, nimic de pana acum nu va mai durea, cum va veni o inima noua in locul ei, una ce nu are rani la vedere, una ce nu-si ingheata vise, ce nu-si smulge, pana la ultima zvacnire, orice amintire ramasa, pentru a o face sa dispara. Mi-am imaginat cum nimeni nu ma va mai intreba despre cele 3 puncte de pe irisul ochilor mei sau ca, cel putin, nu ar mai trebui sa imi amintesc ca totul e despre tine. Am cantarit tot ce pierdeam. Si pretul pe care l-as plati. Apoi mi-am amintit cum Inga si-a tatuat zilele trecute pe deget o chestie ce semnifica armonie. Si cum de atunci ma tot gandesc si eu, daca ar fi sa scrijelesc ceva definitiv in mine, ce as alege. Si brusc m-am trezit. Pe un perete inca neatins de lume din inima aia ce statea oprită sub ochii mei am scris "Survive". Iar ea, simtindu-mi atingerea, si-a reluat cursul. Si eu o data cu ea.

Trage aer in piept. Asculta zgomotele din jurul tau, pune-le pe silent pe cele ce-ti urla in minte de prea multa vreme. Elibereaza-te de toti oamenii ce nu stiu sa renunte singuri la tine, da-i drumul omului ce nu vrea sa luptati aceeasi lupta. Traieste pentru azi. Lasa ranile din trecut, in trecut. Nu te sufoca din cauza temerilor de maine. Nu le spune sa te trezeasca cand se termina septembrie. Nu sari peste inca un anotimp. Renunta la tot ce-ti face din suflet ancora. Tu ai nevoie de aripi. Inca imi spune, inima mea, in fiecare zi.