Mi-a luat mult timp sa inteleg ca nu te vei intoarce niciodata. Mi-a luat si mai mult timp sa accept ca asa a fost sa fie, ca asta a fost destinul tau, ca asta e destinul meu, sa traiesc, pentru totdeauna, fara tine.
In urma oamenilor raman mereu amintiri. Au trecut prea multe peste sufletul meu ca sa mai stiu daca din tot ce-mi amintesc au fost toate adevarate sau mintea mea le-a plasmuit. Cert e ca esti peste tot. Ca mi-am umplut sufletul cu tot ce am putut ca sa pot razbi in lumea asta in care m-ai lasat singura.
Si da, poate ca stelele sunt defapt porti spre rai prin care pot sa te vad si sa-ti vorbesc in fiecare seara. Prin care tu-mi zambesti si-mi spui ca ai pregatit pentru mine bucati de basm. Si eu te cred. Pentru ca nu poti sa nu crezi ingerii.
Peste fix 50 de zile sunt 10 ani de cand ochii mei s-au uitat ultima data in ochii tai. De cand ti-am smuls ultimele cuvinte, cuvinte fara de care azi n-as fi fost aici. Trecusera mai bine de 3 zile de cand nu vorbeai si totusi cand te-am intrebat daca ma iubesti mi-ai raspuns: da. Eram mult prea mica ca sa inteleg de cata forta ai avut nevoie pentru a inchega acel "da" asa ca am continuat: spune-mi ca ma iubesti, spune-mi, spune-mi. Nu stiu de unde ti-ai luat forta, stiai sigur ca pleci si ca nu poti sa ma lasi fara sa mi-o spui, ca altfel m-as fi pierdut in lumea ce avea sa se deschida dintr-o data si putea sa ma inghita, asa ca mi-ai spus, raspicat si greoi, cuvintele care nu ma lasa nicicand sa renunt: te iubesc. Inca le aud ecoul. Am izbucnit in hohote de plans. Te-am strans in brate. Tie au inceput sa-ti curga lacrimile. Ardeau. Asa cum au inceput sa-mi curga si mie acum. Si sa ma arda. Ti-am spus ca te iubesc cel mai mult din lume, ca te voi iubi intotdeauna si ca te las sa pleci, ca stiu ca e nedrept sa te mai tin, ca e sfasietor de dureros, fizic, pentru tine, sa mai ramai. Ti-am spus sa pleci. Apoi, singura in camera mea, am cazut in genunchi si L-am rugat sa te ia la El, sa-ti crute durerea. Si te-a luat.
Nimic n-a mai fost la fel de atunci. Nici ziua, nici noaptea, nici fericirea, nici durerea. Nici zambetul meu.
De atunci eu am cu un inger in plus. Cu un Tata in minus. De atunci e mereu septembrie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu