Azi am facut pasul pe care il tot aman de un an. A fost greu chiar daca a fost doar la distanta de un click.
In prima ora de cand l-am distribuit pe facebook, blogul meu a avut 146 de afisari de pagina. A fost ceva...ce nu pot sa descriu in cuvinte, coplesitor si neasteptat. Am postat o parte dintr-un articol ca descriere la o poza iar tu, Lavinia mea draga, m-ai intrebat ce e cu textele astea frumoase. Si mi-am amintit, intr-o fractiune de secunda, de nesfarsitele biletele si scrisori ce ni le trimiteam in anii aia ce pareau ca nu se vor termina niciodata. Asa ca mi-am zis ca e timpul. Poate a fost, poate n-a fost, cifrele sunt insignifiante pana la urma, comentarile ce le-am primit insa, mi-au umplut inima.
"Plang la birou ca o nebuna, citind text dupa text. Imi era dor de textele tale scrise pe colturi de hartie sau servetele si pasate discret peste umar, mai in spate cu o banca, despre iubire, despre speranta, despre tatal tau, despre noi si viitor. Ce bine ca le-am regasit..." Multumesc, Lavi!
O sa vina si criticile, probabil. Conteaza mai putin. Nu sunt pregatita pentru ele, dar voi fi.
Profit acum de ocazie si va urez bun venit in viata mea de dincolo de usi....
http://www.youtube.com/watch?v=SkGFEfvtQY0
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu