My great Gatsby

Inca de la inceputul filmului mi-a zburat mintea la el. Cand Tobey Maguire a inceput sa povesteasca despre cat e de cautat, de dorit, de adulat si mai apoi, dupa ce l-am vazut pe Gatsby cu zambetul lui fermecator, cu modestia si calmul cu care facea/isi asuma tot ce era in jurul lui, am fost sigura ca se muleaza perfect cu personajul. Asa e si el. Toti vrem o bucata din el, o farama din timpul lui, o clipa in care sa ii surprinzi privirea  si sa apuci sa-i spui ceva. Candva avea timpul si energia necesara sa te intrebe ce faci si sa si ramana sa te asculte. Candva, cand norii grei de furtuna te plouau doar pe tine de parca erai din familia Addams, el era acolo sa iti spuna ca mereu vine soarele. Si asa era. E omul caruia poti sa-i ceri orice, oricand, oricat -  te ajuta chiar daca il depaseste. E omul cu care iti permiti sa fii egoist pentru ca nu prea vrei sa il imparti cu nimeni. E omul care oricat de putin timp sta intr-un loc isi lasa amprenta. Oricat de ancorate iti sunt convingerile reuseste sa te convinga sa faci cum vrea el. E omul ce, cand crezi ca il cunosti, te mai surprinde cu ceva si iti demonstreaza ca habar nu ai cine e. E unul dintre cei mai inteligenti oameni din toti cei pe care ii vei intalni vreodata. Are mereu argumente. Si nu lasa de la el. E rac, nu poate da inapoi. E lider, niciodata sef.
De la el am invatat tot ce a fost nevoie ca sa ies "in lume". El a fost primul "om mare" care mi-a citit poeziile. Care m-a dus la un concert, la un film, la un restaurant, la un club.
De la el am invatat ce e muzica buna, el mi-a dat prima data sa citesc cartile ce trebuiau citite, sa vad filmele ce trebuiau vazute.
De cate ori am simtit ca lumea se prabuseste peste mine (si s-a prabusit de cateva ori) a fost acolo sa se asigure ca ma ridic.
Mai toate prietenele mele erau indragostite in liceu de el. Nu am dat insa niciodata nimanui numarul lui de telefon, eram mult prea egoista ca sa il impart cu cineva. Inca sunt.
Si altele, multe altele pentru care mi-ar trebui pagini intregi ca sa le povestesc.
Aparent, are tot ce si-ar putea dori cineva. Aparent, toti avem. Aparent, e un om rece si serios. In realitate insa, e cladit si plamadit doar din sentimente, emotii si zbucium...

Peste cateva minute e ziua lui. Ce poti sa ii doresti unui astfel de "om"? De unde sa scoti cuvintele care sa te ajute sa exprimi o parte, infima macar, a ceea ce simti, crezi, speri, vrei sa i se intample? Nu ai de unde. Nu poti decat sa speri ca in toti anii astia, de cand il stii si de cand te stie - in cazul asta, dintotdeauna - a inteles. Ca e suficienta o privire in locul unor sute de cuvinte. O lacrima ce o tii cu disperare sa nu cada cand il iei in brate si ii spui, din tot sufletul tau: La multi ani!

 E cel mai greu articol pe care l-am scris pana acum. Si asta pentru ca prea greu de descris in cuvinte o astfel de dragoste. Dragostea pentru fratele meu.

La multi ani, My Great Gatsby!



E una din putinele poze pe care le avem in formula asta, eu, tu si minunatia ta de fetita.

Piesa pe care am ales-o e oarecum trista. Dar e profunda. Asa, ca tine. Soldier of fortune...