Supravietuitorii

Am stiut mereu ca, indiferent de situatie, voi gasi resurse sa supravietuiesc. Ca voi fi singurul salvator de care am, in realitate, nevoie, Si asa a fost. M-am ridicat de cate ori am cazut si am invatat, in ani (multi ani), ca doar privirea atintita in sus imi poate fi de folos. Dar nu despre mine e vorba acum. Nimic din ce sunt azi nu as fi fost fara "o mana " de oameni ce-au fost mereu, necontenit, in dreapta mea. Ce m-au invatat sa caut, sa iert, sa lupt, sa cer, sa nu renunt. Ce m-au ridicat, m-au impins de la spate, m-au tras dupa ei spre lumina. Ce a facut lumina acolo unde nu era. Ce au crezut in mine mai mult decat am facut-o eu.
Vorbeam in urma cu ceva vreme cu un om drag despre prieteni si prietenii si mi-a spus: as da multii mei prieteni pe mana de oameni ce te inconjoara. Cercul meu s-a restrans mult in ultima vreme. Pentru mine nu a contat niciodata cantitatea ci calitatea oamenilor cu care am ales sa impart bucati din mine. Inafara de cateva prietene pe care le am, practic, de-o viata, mai sunt cateva persoane care mi s-au strecurat pe sub piele atat de tare incat timpul sau distanta au devenit detalii. Am reinvatat sa cred in prietenii si in oamenii ce te ajuta fara niciun interes, in maini ce ti se intind si nu te lasa sa te ineci, in ochi in care sa privesti cand simti ca nu mai poti. Am invatat ca poti cladi in cateva luni poduri mai sigure decat cele la care lucrezi de ani.
Si, pentru ca am mereu nevoie de confirmari, imi place sa le dau si eu la randul meu. Imi place sa imi arat recunostinta si imi place sa multumesc. Drept urmare, va multumesc, oameni-prieteni! Fara voi cerul ar ramane intangibil...