Am crezut

Am crezut mereu in semne. M-am agatat de ele de cate ori am simtit ca ma scufund, de cate ori nu am stiut in ce parte sa o iau, de cate ori pamantul pe care ma aflam s-a transformat in nisipuri miscatoare. Am crezut ca trebuie sa imi ascult inima indiferent de cat de tare strigau toate celelalte voci sa nu o fac. Am crezut ca "follow your heart" e mai mult decat o chestie ce suna bine in engleza. Am crezut multe. Am crezut ca oamenii ce iti promit ca nu pleaca, chiar o fac, ca cei care te iubesc isi vor face un scop in sine din a iti demonstra asta, ca povestile adevarate nu exista doar in carti si-n filme. Am crezut toate astea pentru ca toate au fost reale. Atat de reale. Insa acum, cand nu mai sunt, imi par c-au fost himere, ca mintea mea le-a plasmuit, ca pasii mei le-ar fi urmat, ca ochii mei ar fi stralucit in noapte, ca inima mea le-ar fi simtit. Nu... n-au fost reale. N-au fost. Realitatea e aici. Si acum. Si e, in fond, tot ce conteaza.

In timp s-a dovedit ca nu erau toate "semne", ca unele dintre ele erau simple coincidente. Ca unele erau piedici sau teste. Ca altele erau... pur si simplu.

La cumpana dintre ani m-am detasat de toti oamenii din jurul meu si am incercat sa imi imaginez ce se afla in sufletul fiecaruia. Cati dintre noi eram unde chiar ne doream sa fim? Cati am fost sarutati de sufletul pereche? Cati am fost am sarutati de niste buze pe care nu le mai iubim de mult si cati de unele care stim ca nu ne saruta doar pe noi? Cati ne-am dat check in pe Facebook doar sa "se vada" ca ne e bine? Cati am dat refresh la telefon asteptand un semn ce nu mai venea? Cati am adormit stiind ca ne iubeste dar ca nu vrea sa lupte si cati stiind ca iubim dar ne e frica de "inimi frante"? Cati ne-am promis ca "de Maine" vom incepe si cati ca ne vom opri? Cati ne-am pus o dorinta si cati nu ne-am pus nici una pentru ca nu mai avem puterea sa credem?

Eu nu mi-am pus. Am simtit ca pentru a-mi putea pune una trebuia sa ma iau dupa semne, sa cred iar in ele. Iar semnele aratau ceva ce in realitate nu mai exista. Pentru ca, repet: realitatea e aici. Si acum. Si e, in fond, tot ce conteaza.