#31

Ultimii ani din viata mea au fost atat de diferiti unul de celalalt incat daca cineva mi-ar fi spus ca acesta va fi mersul lucrurilor, nu as fi crezut nimic. Practic, viata mea nu mai are aproape nicio legatura cu viata mea de acum 2 ani. Am lasat in urma promisiuni,  oameni scrijeliti in suflet si un mers al vietii pe care credeam ca il stiu cu ochii inchisi. Am ras si am ingropat zambete. Am plans si am dezgropat lacrimi. M-am pierdut si nu am mai vrut sa ma caut, apoi m-am gasit si nu am mai vrut sa ma pierd. In timp, mi-am confectionat singura o busola ce acum imi arata, oricat de intuneric ar fi, drumul, sau macar o parte din el. Am invatat si am inteles ca, daca nu pornesti in cautarea ta, n-o sa afli niciodata cine esti cu adevarat, ce culoare au visele tale, in ce limba iti place cel mai mult sa iubesti,  ce gust au saruturile ce nu -ti vor apartine mereu, ce putere are prietenia, cate brate raman deschise pentru tine sa iti odihnesti sufletul in ele, cati oameni vin fara sa-i chemi si cati pleaca fara sa priveasca in urma pentru a-ti verifica pulsul.

Azi e ziua mea. Simt cum de o mana ma tine mama si de cealalta Claudiu. Si cum as putea trece cu ochii inchisi prin orice pentru ca ei sunt acolo. Mai simt cum eu am cu un inger pazitor in plus fata de altii iar asta face ca aripile mele sa fie largi, deschise, neinfricate.
E o zi in care cei mai buni prieteni din lume  - ai mei - imi vor spune ca ma iubesc si ca sunt norocosi ca ma au, nestiind ca in realitate eu sunt, defapt, cea norocoasa.

Cat timp l-am avut pe Tata langa mine, intr-o vreme in care nu existau telefoane mobile ca sa ne spunem la multi ani la miezul noptii, El era primul care-mi spunea de fiecare data. De asta imi e cel mai dor. Sa fie dimineata zilei mele, sa imi deschid ochii si el sa ma ia in brate , sa fie stangaci si emotionat si sa imi spuna La multi ani. Sa-mi cumpere garoafe, cam singurele flori de pe atunci,  si bomboane de ciocolata. Sa ma sune lumea pe telefonul fix iar eu sa ii numar sa vad cati au fost.  Sa vina toti copiii de pe scara la ziua mea. Sa mor de curiozitate ce cadouri primesc. Daca ar exista o masina a timpului, acolo as vrea sa ma intorc pentru o zi. Sa fie 6 ianuarie. Sa am maxim 12 ani. Sa vina Cristina, Alin, Andrei, Adi, Ionut,  Gigi, Bogdan sa imi cante la multi ani. Sa suflu in lumanari si sa uit sa imi pun o dorinta. Sa avem bradul facut pe balcon si afara sa fie zapada mare si cel putin un om de zapada in curte. Sa avem saniile "parcate " pe casa scarii si fiecare dintre noi sa mai aiba niste banuti ramasi de la colindat. Sa mancam tort si apoi sa mergem in "camera mica ", sa dansam si sa radem.
Scriind acum asta imi dau seama ca au trecut 20 de ani, timp in care probabil nu m-am mai gandit deloc. Simt ca sunt atat de vii amintirile astea incat cred ca e o cutie a Pandorei pe care e periculos sa o deschid. Asa ca nu mai scot nimic din ea si revin in 2017. Revin la azi. Imi dau seama ca azi e despre mine. Ca asa au facut altii sa fie. Ca 31 poate fi cu noroc.
La multi ani, mie! Keep believing in magic for another year.

Time. Wings.

Timpul vindeca. Aud asta mereu. Pe undeva, asa e. Cu cat trece, cu atat se asterne praful.  Pe amintiri, pe rani, pe vise, pe irisi. Zilele trecute m-a intrebat o cunostinta cu care nu am mai vorbit de mult cum am trecut peste tot ce a insemnat ultima viata pe care am trait-o. Fara sa o transform intr-o drama, fara sa ma pierd pe mine, fara sa incetez sa mai sper.  Nu am stiut ce sa raspund.

Oamenilor li se pare ca fac atatea lucruri si ca visez in culori atat de vii si ca tot ce se intampla in jurul meu e condus de un “believe in magic” sau de un “ the best is yet to come” (de care, in realitate, m-am agatat cu incapatanare).

In timp ce timpul asta trece, ce vindeca defapt bucati din tine esti tu si putinii aia oameni din jurul tau ce te-au tinut de mana, in felul lor mai priceput, sau mai stangaci, la fiecare pas sau salt pe care l-ai facut. Oamenii vindeca. Timpul doar trece. Ranile se inchid daca le lasi sa se vindece singure, nu daca iti consumi energia sa cauti leacuri, licori, pansamente. Devin una cu tine daca le porti cu asumare, nu daca iti tatuezi peste ele ceva ce le ascunde povestea. E ok sa te mai pierzi din cand in cand, doar sa nu ramai acolo pierduta, sa iti croiesti, daca e nevoie, un alt drum spre tine. Sa incerci mai multe drumuri, sa privesti cerul din mai mult decat un singur unghi, sa intri si in ape reci, cu pietre dure si valuri repezi. Sa te cauti. Sa te cauti atat de mult, oricata energie ti-ar lua. Sa te cauti pana ce te gasesti.  Iar dupa ce te-ai gasit, sa nu mai lasi pe nimeni, niciodata, niciodata, niciodata, sa te piarda.

Continua sa zbori. Aripile tale nu sunt fragile. They are made of steel.

#almostperfect

Ma uit la bradul meu aproape perfect, in casa mea aproape perfecta si ma gandesc la viata mea, aproape perfecta si ea. Si-mi dau seama cum toate lucrurile ce ma despart de perfectiunea asta mult visata de noi, oamenii, sunt atat de superficiale. Atat de neimportante. Atat de lumesti. Cum diferenta pana la "indeajuns exact asa cum e" sta doar in mintea mea sa mi-o setez. E doar un buton ce trebuie apasat.
Zilele trecute conduceam si-mi era foarte frig. Si ma gandeam ce bine ar fi daca masina mea ar avea incalzire in scaune. Am oprit la un semafor si-n dreapta mea era un troleibuz. De ala vechi cu geamuri aburite iarna. Cu bare ruginite si scaune din lemn, tari, vesnic reci si murdare. Nu-mi mai doream dotari in plus la masina, nu-mi mai era frig, doar ma simteam vinovata de cum am uitat sa apreciez niste lucruri aparent banale.
Este o reclama in care un barbat, din momentul in care se trezeste, are toate lucrurile uzuale ambalate in cadouri: sotia in pat dimineata, cana de cafea, haina, cheile de la masina, masina, etc. E utopic sa cred ca, dupa ce ajungi sa le cam ai pe toate, te mai bucuri ca-n prima zi. Cred insa ca e important ca macar din cand in cand, chiar si doar la sfarsit/inceput de an, bilanturile sa nu fie despre cifre, despre bunuri, despre bani. Sa fie despre amintiri, despre ce a ramas, despre ce poti duce Dincolo, despre ce le poti povesti Ingerilor cand te-ntalnesti cu Ei. Sa fie despre dragoste si despre iertare. Despre piele de gaina si lacrimi de fericire. Despre apusuri sau ploaie de stele. Despre oameni pe care i-ai ridicat si care te-au ridicat. Despre pahare cu vin rosu si licurici in gradina. Despre multe retete ratate si despre cateva ce chiar ti-au iesit. Despre "inca am gustul dulciurilor tale". Sau "mirosul tau mi-a ramas pe piele". Despre o plaja din Sanremo unde ai regasit ce aveai mai mare nevoie: pe tine. Despre prietenii. Despre familie. Despre iubirea neconditionata ce o dai, ce o primesti. Despre copii si despre un loc de joaca. Despre o mama cu care ai stat mult mai mult decat in ultimii ani. Despre un frate si multe pranzuri luate impreuna doar de dragul de a le lua. Despre toate te iubesc-urile ce le-ai spus si ce ti-au fost spuse.

Orice altfel de analiza a anului trecut mi se pare inutila. Nu vreau s-o fac, nu vreau s-o stiu.
Draga 2016, mi-ai dat, probabil, cat merit. A fost mult, a fost putin, cine sunt eu sa judec asta? A fost. Bine ca a fost.
Mai important insa decat tot ce mi-ai fi putut da e altceva pentru mine. Si mi-am dat seama tarziu, in ultimele zile, cand a venit clasica intrebare de final de an: "Si, cum stai cu bilantul? Ce ti-a adus 2016? Ce iti doresti de la noul an?"
Iar raspunsul meu a fost pe cat de simplu, pe atat de multumitor pentru mine acum. Nu stiu exact daca e important sa ma gandesc la ce mi-ai adus, eu ma bucur teribil, draga 2016, ca nu mi-ai luat pe nimeni de langa mine. Iar pentru asta iti multumesc acum si-n fiecare zi.

#almostperfect
#morethanperfect

New Year

Ne uram cu totii La multi ani. Ne dam check in la mare, la munte, acasa, in club, la restaurant. Facem bilanturi si promisiuni pentru noul an. Mâncăm si bem. Bem si mâncăm. Alegem o poza si o urcăm pe facebook, instagram, snapchat. Suntem pregatiti, sa vina 2017!
In timp ce foarte multi dintre noi nu aveam nicio grija, aseara, 39 de oameni au fost asasinati in Istanbul. E doar o stire peste care trecem pentru ca e departe de noi. Pentru ca e Revelionul. Pentru ca in prima zi din an nu ne gandim la lucruri triste. Lumea in care trăim e una nebună. Ziua de mâine nu mai e nicio garantie. Clipele alea multe pe care le credem eterne ne sunt, defapt, numărate. Viata e pe zile. Si zilele-s putine. Uneori, nedrept de putine.

Va doresc să trăiti mai mult in azi si mai putin in mâine. Sa luptati mai mult pentru visele voastre si mai putin pentru ale altora. Sa va puneti haine de sărbătoare in fiecare zi, nu doar la ocazii speciale. Sa luati masa impreuna fara niciun motiv. Sa va cereti iertare pentru ca asa e normal, nu pentru ca e "Crăciun". Sa faceti bine oamenilor din jur pentru ca asa e uman, nu pentru ca e acea perioada a anului. Sa va iubiti azi cat pentru toate zilele, nu-n toate zilele cat pentru un azi. Sa aflati cine sunteti cu adevarat. Sa va fie bine voua, cu voi.

Fericirea e acolo, inchisa in tine. Nimeni nu ti-o da, nimeni nu ti-o ia. Gaseste-o si scoate-o la suprafata. Si apoi n-o mai lasa niciodata sa plece. Poart-o cu tine ca pe rujul ala rosu ce-l pastrezi pentru zile negre. Ca pe un talisman Pandora. Ca pe...ce vrei tu. Doar poart-o. Doar aminteste-ti ca e acolo. Ca nu suntem zei, ci muritori. Ca ne suntem datori sa fim multumiti si multumitori. Ca ne suntem datori sa fim fericiti.

La multi ani, mie! La multi ani, voua! La multi ani, ingeri!
La multi ani!