#almostperfect

Ma uit la bradul meu aproape perfect, in casa mea aproape perfecta si ma gandesc la viata mea, aproape perfecta si ea. Si-mi dau seama cum toate lucrurile ce ma despart de perfectiunea asta mult visata de noi, oamenii, sunt atat de superficiale. Atat de neimportante. Atat de lumesti. Cum diferenta pana la "indeajuns exact asa cum e" sta doar in mintea mea sa mi-o setez. E doar un buton ce trebuie apasat.
Zilele trecute conduceam si-mi era foarte frig. Si ma gandeam ce bine ar fi daca masina mea ar avea incalzire in scaune. Am oprit la un semafor si-n dreapta mea era un troleibuz. De ala vechi cu geamuri aburite iarna. Cu bare ruginite si scaune din lemn, tari, vesnic reci si murdare. Nu-mi mai doream dotari in plus la masina, nu-mi mai era frig, doar ma simteam vinovata de cum am uitat sa apreciez niste lucruri aparent banale.
Este o reclama in care un barbat, din momentul in care se trezeste, are toate lucrurile uzuale ambalate in cadouri: sotia in pat dimineata, cana de cafea, haina, cheile de la masina, masina, etc. E utopic sa cred ca, dupa ce ajungi sa le cam ai pe toate, te mai bucuri ca-n prima zi. Cred insa ca e important ca macar din cand in cand, chiar si doar la sfarsit/inceput de an, bilanturile sa nu fie despre cifre, despre bunuri, despre bani. Sa fie despre amintiri, despre ce a ramas, despre ce poti duce Dincolo, despre ce le poti povesti Ingerilor cand te-ntalnesti cu Ei. Sa fie despre dragoste si despre iertare. Despre piele de gaina si lacrimi de fericire. Despre apusuri sau ploaie de stele. Despre oameni pe care i-ai ridicat si care te-au ridicat. Despre pahare cu vin rosu si licurici in gradina. Despre multe retete ratate si despre cateva ce chiar ti-au iesit. Despre "inca am gustul dulciurilor tale". Sau "mirosul tau mi-a ramas pe piele". Despre o plaja din Sanremo unde ai regasit ce aveai mai mare nevoie: pe tine. Despre prietenii. Despre familie. Despre iubirea neconditionata ce o dai, ce o primesti. Despre copii si despre un loc de joaca. Despre o mama cu care ai stat mult mai mult decat in ultimii ani. Despre un frate si multe pranzuri luate impreuna doar de dragul de a le lua. Despre toate te iubesc-urile ce le-ai spus si ce ti-au fost spuse.

Orice altfel de analiza a anului trecut mi se pare inutila. Nu vreau s-o fac, nu vreau s-o stiu.
Draga 2016, mi-ai dat, probabil, cat merit. A fost mult, a fost putin, cine sunt eu sa judec asta? A fost. Bine ca a fost.
Mai important insa decat tot ce mi-ai fi putut da e altceva pentru mine. Si mi-am dat seama tarziu, in ultimele zile, cand a venit clasica intrebare de final de an: "Si, cum stai cu bilantul? Ce ti-a adus 2016? Ce iti doresti de la noul an?"
Iar raspunsul meu a fost pe cat de simplu, pe atat de multumitor pentru mine acum. Nu stiu exact daca e important sa ma gandesc la ce mi-ai adus, eu ma bucur teribil, draga 2016, ca nu mi-ai luat pe nimeni de langa mine. Iar pentru asta iti multumesc acum si-n fiecare zi.

#almostperfect
#morethanperfect