Am blog dar nu sunt bloggerita. Oricum, e mult spus blog atat timp cat nu e public. Sunt foarte putine blogurile pe care le urmaresc si toate fac parte din Marea Dragoste, toate danseaza Tango. Am vazut insa in ultimul timp articole peste articole, scrise de barbati, despre femeia ideala, despre femeia etalon, despre femeia exceptie. Unele din ele sunt scrise atat de bine incat, daca ti-ar fi tie dedicate, ti-ar putea sterge tot trecutul, te-ar putea face sa uiti tradarea, durerea, dorul.
Daca ies din carapacea mea si privesc fiecare poveste in parte din afara, stiu exact unde am gresit, cine a iubit mai mult, cine a uitat prea repede. Daca ar fi sa o iau de la capat probabil ca as face aceleasi greseli. Imi stiu locul in fiecare relatie, in fiecare incercare, in fiecare izbanda, in fiecare infrangere. Sunt oameni carora nu le-am dat nicio sansa si, evident, foarte putini, dar exista, carora le-am dat prea multe. Fiecare a vazut alta latura a mea.
Nu stiu daca am fost vreodata femeia exceptie. Si nici nu mai conteaza. Stiu insa ca vreau ca tu, iubitul meu, sa simti, cand ma privesti, ca linistea n-a fost nicicand mai aproape de tine. Sa gusti, cand ma saruti, toate aromele lumii. Sa ai, cand ma strangi in brate, sentimentul ca-ti sunt de ajuns pentru totdeauna. Sa stii ca asa cum sunt cu tine nu am mai fost cu nimeni niciodata. Si nici nu voi mai fi. Vreau sa imi desenezi in fiecare vara cate o inima pe nisipul sarat, sa ma duci in cate un castel, sa imi aduci cate o stea mai aproape. Asa, la fel ca in prima noastra vara.
Unii zic ca paradisul chiar exista, ca ni se poate asterne in fata in fiecare zi. Trebuie doar sa stim unde sa ne oprim. Si sa vrem sa nu mai plecam.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu