Instantanee

Cele mai importante lucruri pe care le port cu mine ca pe un talisman vindecator sunt o serie de instantanee intiparite, unele pana la sange, in irisii mei, in inima mea. Cateva franturi de clipe, de gesturi, de priviri, de cuvinte. Unele din ele m-au facut sa ma simt nemuritoare, altele nesemnificativa. Peste unele din ele au trecut ani, oameni - buldozer, siroaie de lacrimi, ziduri de beton, furtuni sau arsite - degeaba, nimeni si nimic nu mi le-a putut sterge din minte.

Poate ca e adevarat ca depinde doar de noi care parte a paharului vrem sa o vedem la finele unei zile, unui an, la bilantul de dinainte de...sa zicem, 30 de ani. Poate ca unii dintre noi s-au nascut optimisti si pozitivi iar asta le-a asigurat pornirea de la o alta linie de start. Poate ca altii nu stau sa-si piarda timpul cu analize, cu liste de inventariere, cu parghii de care cauta sa se agate, cu ancore de care ar vrea sa lege amintiri si sa le scufunde in adancuri.
Poate ca viata ni se da sa fie traita, nu analizata. Poate ca oamenii trec prin vietile noastre ca sa-si ia pentru ei ce le trebuie din noi, nu ca sa lase ceva in urma lor. Poate ca venitul, sau plecatul nu inseamna neaparat ceva. Poate ca "a ramane" nu trebuie sa reprezinte o conditie pentru fericire, ca nu e piatra de hotar.
Poate ca iubirea, la fel ca si viata si, ca si moartea, face parte din firesc, nu din extraordinar.

Ce stiu sigur e ca pe mine m-au salvat niste capturi de moment care nu sunt salvate intr-un telefon, intr-un album foto, intr-un magnet de frigider. Sunt imortalizate in mine. Au inceput in urma cu 13 ani cand am cunoscut intr-o zi calda de toamna, complet nepregatita, moartea. Din copil am devenit batran. Din zi s-a facut noapte. Din anotimpuri a ramas doar toamna. Au continuat in alte zile, cu alti oameni, cu oameni-salvatori, oameni-dezamagiri, oameni- bucati de suflet, oameni-parte din mine, oameni - forever not mine, forever not yours.

Instantanee

ochii Tatei si ultimul nostru te iubesc.
prima oara cand am tinut-o in brate pe Alexandra mea.
o privire, goala, a fratelui meu.
felul in care ma mangaia pe cap bunicul meu. ochii lui albastri. ziua in care l-am pierdut.
bunica mea, bolnava de Alzheimer, iesita in poarta sa-mi faca cu mana si bunicul urmand-o pentru ca nu se mai stia intoarce singura acasa.
prima noapte in care am dormit cu Alexandra .
o dimineata din februarie 2011 cand am lasat in urma ultimii 6 ani din viata mea.
prima noapte intr-o garsoniera minuscula- primul loc in care am locuit singura.
ochiii lui - in care m-am pierdut intr-o zi de 4 ianuarie, cred, pentru totdeauna.
primul lui te iubesc.
o seara de vara in care ploua iar eu conduceam plangand si tot ce mi-am promis ca nu voi mai trai niciodata.
mana mea in mana lui in timp ce conducea.
ridurile de pe mainile mamei mele.
un sms: in niciun caz, Claudia.
fratele meu in usa cu o sticla de vin, intr-o seara peste care nu stiu cum as fi trecut fara el, o alta seara pe Calea Turzii in care m-a dus sa vad luminile orasului.
interpretare Love of my life, concert Queen, Polonia 2015, ochii fratelui meu, golul din sufletu-mi.
mama mea cand intr-o zi, in timp ce ma plangeam ca imi e greu, mi-a raspuns: ti-a fost mai greu de atat dar tu nu ai stiut asta niciodata (mi s-a facut un dor teribil de copilarie si am simtit ca o iubesc infinit pentru toate neajunsurile de care m-a privat, m-a ocrotit - cu un pret pe care doar ea il stie)
fiecare seara in care ii spun mamei noapte buna. fiecare dimineata in care ii aud vocea. 
ultima zi de la vechiul job.
fratele meu, intr-o parcare, la o nunta.
mirosul ierbii taiate de mine, in gradina mea, prima oara
ziua in care mi-am facut blog. 
un apus in Corfu.
o promisiune pe-o plaja.
Venetia.


to be continued...