De aproape un an il vad cam in fiecare dimineata. Merge incet si greoi, mereu in aceasi directie. Mai inspre pranz are in urma lui o turma de oi, sau de capre, depinde de ora. E un batranel marunt care intr-o zi nu va mai trece pe langa geamul meu in timp ce-mi beau cafeaua. Si imi va lipsi. Atunci voi stii ca-si pastoreste turma intr-o alta lume. Nu stiu nimic despre el, nu stiu daca varsta, statura, sau faptul ca la anii lui inca face acelasi lucru in fiecare zi ma fascineaza, cert e ca pe langa mine nu trece neobservat. Ca mie imi provoaca emotie de fiecare data.
De cate ori il vad mi se strange sufletul si mi se face dor de bunicii mei, de mirosul casei lor, de bunatatea si calmul din ochii albastri ai bunicului, cei mai blanzi ochi in care m-am privit vreodata.
Cred ca de multe ori incercam sa vedem/ gasim in oamenii de langa noi ceva ce am avut la un moment dat. Franturi de priviri, de gesturi, de cuvinte. Ca incercam, prin altii, sa inviem niste sentimente de care avem nevoie pentru a merge mai departe. Ca, uneori, reusim.
Cred ca daca ne-am uita mai des la oamenii din jurul nostru, daca i-am privi in ochi si i-am asculta, viata noastra ar fi mai plina. Ca unii oameni, daca le-am asculta povestea, ne-ar putea fi lectii de viata.
Batranelul asta imi aminteste, fara sa vrea si fara sa stie, zi de zi, ce conteaza cu adevarat. E, intr-un mod ciudat si neinteles, si pastorul meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu