Multa vreme am fost obsedata de control. Voiam sa stiu orice despre oricine in orice moment cu orice pret. Ma refer, evident, la oamenii din imediata mea apropiere. La lucrurile ce aveau legatura directa cu mine. Nu stiu daca am avut de castigat ceva fiind asa, de pierdut insa...am pierdut. In ultimul timp am intervenit tot mai putin in a schimba mersul firesc al evenimentelor. Nu am mai cautat vinovati, nu am mai cerut explicatii, nu am mai vrut sa se opreasca pamantul ca sa "cercetez" eu. Azi, stand la un semafor, masina mea s-a oprit brusc. Si asa a ramas, oprita, orice am incercat sa ii fac. Am pus avariile, doi domni draguti m-au impins pe marginea drumului, in 20 de min o platforma a venit sa ma ridice, si asta a fost.
In mod normal as fi plans putin, m-as fi super panicat, as fi dat "n" telefoane, m-as fi intrebat de zece ori de ce mie, de ce azi, de ce. Neh, m-am controlat si am ales sa nu mai controlez atat tot ce se intampla in jur. Am ales sa nu dau nici un telefon. Am ales sa fiu sigura ca nimic nu e intamplator.
Ar fi atat de simplu daca am lua lucrurile asa cum vin. Daca ne-am bucura de ce avem, de cat avem, cand avem. Daca nu am mai inventaria la nesfarsit tot ce am pierdut, tot ce ne lipseste, tot ce, credem noi, ne-ar face fericiti. Viata e aici. Acum. Bucura-te. Iubeste. Uraste. Dar traieste-o. Pentru ca ziua pe care azi ai ales sa o pierzi nu se va intoarce niciodata.
Carpe that fucking diem!
