Nu am crezut niciodata in relatiile de la locul de munca. Trebuie sa ai o maturitate si o stapanire considerabila pentru a putea face o asemenea relatie sa mearga si, mai apoi, sa tina. Ma refer indeosebi la persoanele care lucreaza in acelasi birou, intr-o firma mica, nu in companii cu departamente diferite, la etaje diferite, etc. Dar nu vreau sa dezvolt acest subiect. Ci altul. Flirtul. Pregatirea de dinainte de a ajunge. Asteptarea. Zambetele din coltul gurii dar, mai ales, cele din privire. Urmaritul pe furis, cand crezi ca nimeni nu te vede dar defapt o fac cu totii. Pauza de tigara la care mergi tot mai des doar ca sa fiti impreuna dar nu va iese niciodata, mereu mai vine cineva. Asa, de fun, doar ca sa va incurce. Motivele de a lucra impreuna la acelasi proiect, explicatiile repetate si sacadate. Fastacitul! O, da! Fastacelile de dinainte de a te chema in oras. Amanatul. Asteptarea. Intarzie, ca de obicei. Intra val-vartej. Nu vede pe nimeni, te cauta pe tine, atat. Te gaseste. Iti zambeste. Ii zambesti. Ii simti parfumul. Gata, te-ai taiat. Inchizi documentul fara sa-l salvezi, iti versi cana de cafea, nu mai gasesti nimic pe birou, etc. Speri sa nu afle sefii. Ei stiu deja, se face misto de voi, toata lumea rade, voi va inrositi.
E amuzant. Si palpitant. Mereu e. E un ”inceput”. Asa sunt toate...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu