L-am descoperit in urma cu foarte multi ani. Eram un copil-adolescent care pierduse prea multe, prea pentru totdeauna. Nu mai tin minte cand si unde. Imi amintesc insa perfect ca abia asteptam sa ajung acasa de la scoala, sa imi pornesc cd-playerul, sa apas butonul de repeat si sa il las sa cante. Si a cantat. Zile, saptamani, luni... Stiam fiecare vers, fiecare nota, fiecare pauza. Albumul ”Mie-mi pasa” mi se pare rupt din alta lume. Nu, nu vorbesc despre piese de dragoste, despre iubiri adolescentine, despre cantareti comerciali. Vorbesc despre el, Tudor al meu. Tudor Gheorghe. Omul asta mi se pare un zeu. Un zeu pe care l-am ratat de fiecare data cand a concertat. Un zeu pe care il voi cunoaste in scurt timp. Incep sa numar zilele si incep sa am emotii.
Cea mai frumoasa parte, mai frumoasa decat faptul ca-l voi avea la 2 metri de mine este ca voi fi acolo cu cei mai importanti oameni ai sufletului meu.
In 17 Mai va concerta in Sighetu Marmatiei si voi merge sa-l ascult, vad, simt.
In 17 Mai nimic nu va mai conta. Va invit, alaturi de mine, sa fiti nemuritori....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu