Azi mi-am dat seama cat de aproape e Crăciunul si m-am panicat tare de tot. Cum a trecut un an? Cand a trecut? Ce am facut in tot timpul ăsta?
Sarbatorile vin alarmant de repede. Mai mergem o saptamana la birou, continuam sa facem toate nimicurile pe care le facem zi de zi si care, ne place sa credem, ne apropie de "implinire" si ne trezim ca a venit peste noi. Ca mai aveam atatea de facut. Atatea de spus. Atatea de iertat.
Vreau sa ma opresc din alergatura asta spre nicaieri. Vreau sa ii imbratisez pe oamenii dragi mie si sa le multumesc pentru inca un an in care le-am simtit dragostea. Vreau sa ii iert pe cei ce mi-au luat bucati din suflet si au plecat in lume cu ele. Si vreau sa ma gandesc cu drag la cei ce acum se afla intre stele.
Vreau sa simt. Sa simt zapada ce va veni, sa simt colindele ce se vor canta si magia bradului meu perfect. Vreau sa nu privesc in urma cu regrete pentru ca ele nu mai ajuta la nimic. Vreau sa nu ma mai gandesc la visele ce nu mi s-au implinit ci la cele care ma asteapta. Atat vreau. Atat.
Asta ascult in fiecare iarna...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu