Te...

Te urasc
             pentru fiecare zi de vara in care, in loc sa imi pui soarele-n par si sa ma arunci in mare, te-ai regasit in ochi straini;
             pentru fiecare noapte in care nu am numarat impreuna stelele;
             pentru toate promisiunile ce au ramas scrise, cu litere ingrosate, inchise-ntr-un sertar;
             pentru toata dragostea ce ma sufoca;
             pentru toate locurile in care ai fost fara mine;
             pentru toate locurile in care am fost fara tine;
             pentru toate crezurile ce le aveam si azi nu mai reprezinta nimic;
             pentru toti oamenii in care te-am cautat si nu te-am gasit;
             pentru toti oamenii in care m-ai cautat si nu m-ai gasit;
             pentru ca te-ai desprins de mana mea.

Te urasc
             pentru ca te iubesc.



we'll be counting stars...

            

Niciodata toamna

Au trecut ani buni de cand te-am vazut ultima oara. Nu-mi aminteam decat forma mainilor tale. Si vocea ta. Si noptile tarzii in care ma adormeai cu promisiuni care nu s-au mai transformat niciodata in fapte. Am incetat sa ma mai uit spre usa si sa inteleg ca s-a inchis cu un scop. Am invatat sa nu mai alerg dupa himere si ca Strada Fericirii e doar o strada mica, la marginea orasului ce nu a stiut sa ne gazduiasca iubirea, intr-o toamna tarzie si calda.
Mi-am imaginat intr-o mie de feluri revederea noastra. Am repetat in minte fiecare lucru ce stiam ca ti-l voi spune, ce credeam ca mi-l vei cere. Stiam ca orice argumente vei avea nu le voi lasa sa ma intoarca. Stiam. Stiam. Stiam.
Anii au trecut. Am cunoscut alti oameni, am auzit alte promisiuni, am mers pe alte cai.

Apoi a venit o zi in care ai aparut. Din neant. Si am uitat tot. De tine, de mine, de noi. De tot ce stiam ca nu te voi lasa sa spui, sa-mi ceri, sa-mi faci. Mi-ai luat mana-n mana ta si mi-ai spus ca ti-am lipsit.
Imi era inghetata. Si mana. Si inima. Si tot. Cum naiba sa te blocheze un om dupa o viata? C-o mana, atat. Cum sa uiti cine esti? Cum?

Niciodata toamna nu fu mai frumoasa...

 

Tu stii cine esti?

N-am facut niciodata parte din oamenii obisnuiti. Nu a fost asa neaparat pentru ca nu am vrut ci, mai degraba, pentru ca nu am putut. Am fost mereu "altfel". M-am trezit de atatea ori impotriva lumii incat am pierdut sirul incercarilor de a deveni "ca ceilalti' doar pentru ca asa parea mai simplu. Poate nu am vrut mereu sa imi cer iertare dar am stiut intotdeauna sa arat ca "sunt aici". Poate nu am reactionat mereu pe masura asteptarilor oamenilor de langa mine, dar am fost intotdeauna "eu". Am foarte bine delimitate in minte granitele peste care nu trec iar putinele compromisuri pe care le-am facut au fost intotdeauna in numele iubirii, nicicand pentru ceva material. Ma hranesc din seva lucrurilor pe care cardul meu nu le poate cumpara si mor dupa mesajele simple de noapte buna venite din senin, de la oameni dragi. Am scris la un moment dat aici despre lucrurile ce ma definesc si prima oara cand am primit ceva "pentru ca am citit pe blog ca iti place" mi-a dat un sentiment de nedescris.

Universul in care se desfasoara viata mea e unul mic. Dar imi e suficient. Acum stiu cine sunt oamenii de langa mine. Am invatat sa ii accept si, in egala masura, sa ii las sa plece. Cred ca cea mai mare dezamagire pe care ti-o poate provoca un om nu poate fi definita in ceva/de ceva. Cred ca dezamagirea in sine e mai grava decat ce face/nu face. Ne place sa credem ca omul langa care ne punem seara capul pe perna, nu poate trai fara noi, ca o promisiune, o data facuta, inseamna ca se va si implini. Uneori e asa. Alteori nu. Vreau sa cred, in ciuda tuturor esecurilor de pana acum, ca dragostea adevarata exista, ca avem singuri puterea sa ne vindecam toate ranile, ca semnele ramase ne intaresc, ca pasarea Phoenix e mai mult decat un simplu mit. Ca, daca stim cine suntem, daca ne stim visele si dorintele, ne suntem datori sa le indeplinim.

La un moment dat i-am rugat pe oamenii de langa mine sa ma descrie intr-un singur cuvant. Unul dintre raspunsurile care mi-au placut cel mai mult a fost "aproape". Mi-ar placea tare mult sa aud si altele asa ca astept sa imi spuneti. Describe me in one word! I dare u!

Eu stiu cine sunt. Tu stii?

Venice, love at first sight

M-am indragostit o singura data de un loc, de plaja mea din Corfu, de plaja iubirii. L-as decreta oricand cel mai minunat loc din lume. Poate pentru ca a fost primul paradis atins, poate pentru ca eram "noi", poate pentru ca...
Zilele trecute am calcat pe "pamant" venetian. Inca de la primul pas mi s-a taiat rasuflarea. Intre ape, cladiri vechi cu geamuri mici si rufe intinse pe sfoara, poduri inguste, vaporase si vestitele lor gondole, masti si mii de oameni, au ramas acolo si bucati din mine. Bucati de suflet.
Stiu sigur ca pasii mei se vor mai indrepta macar o data spre Venetia. Sa-mi iau inapoi bucatile lipsa.

"Intre ape, numai ea era pamant".

Ca sa va indragostiti si voi...

 

Bye, bye...

Si eu, baby, si eu.

Si eu te iubesc, baby, si eu. Nici mult, nici putin. Te iubesc cat sa-ti tina iarna de cald. Cat sa-ti fie ceaiul fierbinte cu lamaie. Cat sa-ti fie calda partea de pat in noptile reci. Cat sa-mi stea mana in mana ta si sa nu ii dai drumul. Cat sa alergi de la capatul pamantului ca sa ma privesti in ochi. Cat sa-mi recunosti parfumul in multime. Cat sa ma cauti in toate femeile din lume si sa nu ma gasesti.

Si eu te iubesc, baby, si eu. Nici mult, nici putin. Cat sa nu pleci niciodata.


Wherever you will go...

Masti

Imi amintesc ca primul lucru pe care mi l-ai cumparat a fost o masca in miniatura. Am profitat de ocazie si am stabilit impreuna ca noi nu vom purta niciodata una. La un moment dat unul dintre noi a gasit o masca si, intr-un moment de slabiciune, a incercat-o. Si asa a ramas.

Daca e sa ma intorc in timp, stiu exact care e momentul. Am simtit lama rece a cutitului ce mi-a strapuns inima si ce a impartit in doua, pentru totdeauna, povestea noastra. De atunci totul s-a impartit in "inainte" si "dupa". De atunci soarele n-a mai stiut sa fie bland, ci sa arda. Marea a devenit rece si castelele la care m-ai dus candva n-au mai avut covoare rosii in asteptarea mea.

"Credeam ca suntem doi si singuri, si-n loc de inima, ne bate luna."  M-am inselat.

Cand stii?

 

Care e pretul suprem pe care il platim pentru o iubire? Care e limita dintre suportabil si agonie? Cate frunze isi va mai scutura toamna pana cand mana mea isi va gasi iar locul in causul unei alte maini? De cate ori trebuie sa cazi ca sa te poti ridica si de cate ori te poti ridica fara sa iti pierzi bucati esentiale din tine? Cu ce mai ramai cand ii dai unui om totul? Cand "totul" acela e prea mult pentru el. Cum stii sa termini un puzzle ce are piese lipsa? Ce pui in locul lor?
Cand stii ca trebuie sa ierti? Ca nu e prea mult, prea de neiertat? Cand stii ca o poveste e gata? Ca e punct, nu virgula. Cand stii ca podul ce ti se arata in fata trebuie trecut, nu ars? Cand stii ca daca pleci nu trebuie sa te mai intorci?
Cand stii? Nu stii...




This is no ordinary love...

Octombrie, luni

E un soare mult prea puternic pentru luna in care ma aflu. E prima oara cand parul meu are culorile toamnei. O toamna pe care nu o astept niciodata dar care, anul asta, a stiut sa fie altfel. A stiut sa fie calda, a stiut sa-mi arate culorile de care ma feream mereu, a stiut sa ma doara si sa ma intareasca in acelasi timp.
Azi nu mai fug de nimeni. Nici macar de mine. Azi stiu cine sunt. Azi stiu ca daca vreau, pot. Ca dincolo de toate fricile si toti demonii, de toate caderile in gol si toate promisiunile incalcate, nu ma asteapta nimeni sa ma salveze, ca sunt singura care poate schimba povestea. Ca povestea nu e trista decat daca o las eu sa fie.

Azi stiu ca exista oameni care ma vor iubi neconditionat, atat de putini si totusi, atat de suficienti, pe care ii voi iubi pana la epuizare. Oameni ce gasesc in mine culori, toate culorile toamnei pe care eu le vad acum pentru prima oara.

Octombrie, luni. Azi stiu. Si nu o sa mai uit niciodata.




I believe in the person I want to become.
I believe in the freedom of the open road.
And my motto is the same as ever:
"I believe in the kindness of strangers. And when I'm at war with myself I ride, I just ride."
Who are you?
Are you in touch with all of your darkest fantasies?
Have you created a life for yourself where you can experience them?
I have. I am fucking crazy.
But I am free.

De cate ori?

De cate ori ti se pune lumea la picioare? De cate ori ti se poate taia respiratia? De cate ori iti e dat sa privesti lumea prin ochii lui? De cate ori te ia de mana si il urmezi fara teama? De cate ori e luminita de la capatul tunelului? De cate ori iti poti lua promisiunile inapoi? De cate ori trebuie sa iti muti visele in alte zari? De cate ori poti sa ierti? De cate ori poti sa uiti? De cate ori ii poti inapoia inelul? De cate ori stii ca "el e"?

De cate ori te poti insela?

Tradari

In ultimul timp, in orice parte privesc, vad oameni care tradeaza. Se tradeaza pe ei, sau pe altii.
Incerc sa imi dau seama cand am ales, si de ce, nefericirea in locul fericirii. Compromisul, in locul constiintei curate. Capul plecat, neajunsul, insuficientul. Zambetul fals. ”The confort zone”.
Incerc sa inteleg de ce ne intereseaza atat de tare sa intram in intimitatea oamenilor de langa noi, sa ne prefacem ca ne pasa pentru ca mai apoi sa ii vindem atat de ieftin. De ce purtam masti? De ce ne dam drept ceea ce nu suntem? De ce mintim? Mult si des. Privind in ochi. Jurand ca e adevarat.

Alergam, zi de zi, dupa himere. Devenim superficiali si ne inconjuram de oameni la fel de superficiali ca si noi. Ne tradam si ne iertam cu o usurinta de neinchipuit. Suntem vanduti mai ieftin decat Hristos dar ne prefacem ca nu stim, sau ca nu ne pasa. Ne e teama de singuratate dar nu ne dam seama ca defapt oamenii nepotriviti cu care ne inconjuram ne-o provoaca. Ca dependenta de altii ne face mai slabi, mai vulnerabili, mai usor de ranit. Ca avem in ADN molecule suficiente pentru a o lua mereu de la zero, fie si singuri.

De fiecare data cand s-a naruit totul in jurul meu m-am refugiat in mine. Si am gasit mereu niste resurse pe care nu credeam ca le detin. Am invatat ca oamenii vin si pleaca, ca oricate ziduri de aparare iti construiesti tot vor gasi o fisura prin care se vor strecura, adanc si iremediabil, in sufletul tau. Ca nimic, niciodata, nu va mai fi la fel. Dar ca poti trai si asa.

Invitatie la nemurire

L-am descoperit in urma cu foarte multi ani. Eram un copil-adolescent care pierduse prea multe, prea pentru totdeauna. Nu mai tin minte cand si unde. Imi amintesc insa perfect ca abia asteptam sa ajung acasa de la scoala, sa imi pornesc cd-playerul, sa apas butonul de repeat si sa il las sa cante. Si a cantat. Zile, saptamani, luni... Stiam fiecare vers, fiecare nota, fiecare pauza. Albumul ”Mie-mi pasa” mi se pare rupt din alta lume. Nu, nu vorbesc despre piese de dragoste, despre iubiri adolescentine, despre cantareti comerciali. Vorbesc despre el, Tudor al meu. Tudor Gheorghe. Omul asta mi se pare un zeu. Un zeu pe care l-am ratat de fiecare data cand a concertat. Un zeu pe care il voi cunoaste in scurt timp. Incep sa numar zilele si incep sa am emotii.
Cea mai frumoasa parte, mai frumoasa decat faptul ca-l voi avea la 2 metri de mine este ca voi fi acolo cu cei mai importanti oameni ai sufletului meu.

In 17 Mai va concerta in Sighetu Marmatiei si voi merge sa-l ascult, vad, simt.
In 17 Mai nimic nu va mai conta. Va invit, alaturi de mine, sa fiti nemuritori....

Mi-e dor de ea...

Sarbatori in suflet sau in calendar?

”Degeaba nu mananci carne de porc in post daca in fiecare zi mananci carne de om" spunea Arsenie Boca. Si mare dreptate avea.

De regula, toata lumea isi face planuri de Sarbatori, toti stim ce traditii se urmeaza, ce trebuie sa punem pe masa, ce nu trebuie sa scoatem pe gura, etc. Nu vreau sa intru in sfera credintei, cred ca ce se afla in sufletul nostru trebuie sa ramana acolo. Cred insa ca ar trebui sa ne oprim o clipa din toata alergatura noastra si sa ne gandim ce inseamna cu adevarat zilele ce urmeaza. Inca avem timp sa facem o jertfa, inca avem timp sa ne rascumparam un pacat, inca avem timp sa facem un bine, inca avem timp sa spunem o rugaciune, sa aprindem o lumanare, sa ne para rau, sa ne para bine, sa multumim...

Am comercializat toate sarbatorile, mancam si bem in nestire si uitam, tot mai mult, esentialul.

Ca sa gasim acea lumina de care se tot vorbeste zilele acestea trebuie mai intai sa o cautam. In noi, in cei de langa, in Inaltimi....

Va doresc cat mai putine mesaje de grup, mai ales de genul celor care incep cu ”Fie ca...” Va doresc sa fiti inconjurati de oamenii dragi voua si sa va amintiti, macar pentru o zi, cine sunteti dincolo de masti, de zambete fortate, de gene pline de rimel sau camasi perfect calcate.

Si va rog, amintiti-va de cei ce au plecat dintre noi si aprindeti-le o lumanare... Pentru sufletul lor. Pentru sufletul vostru.

Paste Fericit! Gasiti Lumina!


Lumina lina - Tudor Gheorghe

Fericire

Zilele trecute cineva m-a intrebat daca sunt fericita. Daca cred ca oamenii pot fi cu adevarat fericiti.
Da, cred asta! Fericirea e mai tangibila decat credem, decat stim, decat ni se pare. Daca am sta sa analizam ce lucruri ne fac nefericiti, ce banalitati lasam sa ne intunece zilele, noptile, sufletul.
De ce le permitem oamenilor sa se joace cu noi? De ce adormim, seara tarziu, cu telefonul in mana asteptand un semn ce numai nu vine? De ce ne oprim viata in loc pentru un om care nu ne apreciaza destul? De ce nu ne rupem de lucrurile care ne trag in jos? De ce nu facem mai mult pentru noi?

Care e ultimul lucru pe care l-ai facut doar pentru tine? Fara sa iti pese de consecinte? Nu te multumeste job-ul? E plina lumea de angajatori! Nu iti place locul in care stai? Muta-te! Omul de langa tine nu te pretuieste? Fa-ti bagajele si pleaca! Nu mai accepta sa ramai o optiune cand poti fi o prioritate!

In ultimul timp mi-am dorit mult sa plec undeva, intr-un loc in care nu am mai fost, sa ma pierd intr-un oras mare in care sa fiu anonima. Azi l-am ales. Praga, here I come!

Fericirea e in noi, asteapta doar o luam de mana!



 Fericire...

Alexandra mea

In urma cu 7 ani am tinut-o in brate pentru prima data. Nu mai vazusem niciodata ceva mai frumos. Mai gingas. Mai neajutorat. Degetele mele au lasat urme in capusorul ei moale iar degetele ei au lasat urme pentru totdeauna in sufletul meu. Am iubit-o mereu de parca ar fi fost a mea. Candva, simteam ca ma iubeste tare. Acum a crescut. Nu prea ne sincronizam chiar daca imi promit, dupa fiecare revedere, ca voi schimba lucrurile. Ceva insa e sigur, iubire ca si pentru ea nu am mai simtit niciodata. As face orice pentru ea chiar daca imi cere doar lucruri banale. Stiu, ar trebui sa incep prin a-i da din timpul meu...
De 7 ani nimic n-a fost mai frumos decat cantecul de ”La multi ani” pe care i-l cant...

La multi ani, copilul meu iubit!